În România, nu ți se spune „nu”. Ești plimbat până renunți singur.
Faci o sesizare. Primești un răspuns vag. Ești trimis la altă instituție. Apoi la alta. Apoi înapoi la prima.
Fiecare spune: – „nu e de competența noastră” – „trimiteți o solicitare scrisă” – „v-am mai răspuns o data la asta” – „nu ne lasă ordinul intern”
Responsabilitatea nu este asumată, ci pasată. Iar cetățeanul devine curier între instituții, până când: – obosește – renunță – sau i se sugerează subtil că este "reclamagiu"
Am trecut recent printr-o astfel de situație, într-un caz care ținea de educație, urbanism și autorizații. Nicio instituție nu a spus clar: „Da, noi suntem responsabili și vom clarifica.”
În schimb am primit: – răspunsuri fragmentate – tăcere administrativă – lipsă de coordonare – zero asumare
Asta NU este o întâmplare. Este un mecanism.
Un mecanism prin care: – statul se protejează sau ii protejează pe cei care cunosc mecanismul – problemele rămân nerezolvate – cetățeanul este descurajat să insiste
De câte ori ați fost trimiși de la o instituție la alta? De câte ori ați renunțat, nu pentru că nu aveați dreptate, ci pentru că nu mai aveați energie?
Un stat funcțional nu te plimbă. Un stat funcțional își asumă și coordonează.
Strada Emil Cioran 2, Sibiu 550025, România
